Aderarea la Uniunea Europeana a fost una dintre cele mai importante decizii luate vreodata de Romania dupa ce s-a afirmat ca natiune independenta. Toate sondajele de opinie de dupa 2000 au evidentiat ca romanii au avut cea mai pronuntata orientare pro-europeana dintre toate statele candidate la aderare.

Insa UE nu a fost intotdeauna un garant absolut al intereselor Romaniei in perioada anilor de negociere a aderarii. Nu s-au gasit solutii adecvate pentru admiterea unui stat cu o grea mostenire totalitara, cu o economie nefunctionala si cu un sistem administrativ deficitar. In consecinta, o elita locala extrem de abila, preocupata de respectarea  doar la suprafata a directivelor UE, a dirijat acest proces de aderare. Asa-numita “soft power” a UE nu a avut fermitatea necesara pentru a impune Romaniei sa adopte un program real de reforma.

Autorul acestei analize a integrarii Romaniei in Uniunea Europeana considera ca abdicarea de la responsabilitatile majore  impuse de acest proces, din partea actorilor cheie ai UE, a insemnat, pur si simplu, un deceniu pierdut pentru Romania in ce priveste modernizarea ei politica, dezvoltarea economica si cresterea nivelului de trai al populatiei. Desi ca intindere si pondere geografica, Romania ocupa locul sapte in UE, ea continua sa fie un stat periferic al acestei comunitati. Aceasta lucrare, ale carei informatii au fost actualizate pana in 2010, constata esecul politic al birocratilor de la Bruxelles in a obtine o reala reforma a justitiei in Romania, a sectoarelor adminsitrativ si agricol, precum si al transferului de fonduri europene catre aceasta tara.