Tânărul jurnalist Cristian Aszalos are un demers curajos cutezând să arate că, din raţiuni de business, presa scrisă sportivă, cea care ar trebui să formeze cultura sportivă şi să transmită tinerilor pasiunea pentru sport, este nevoită să se abandoneze unor construcţii idolatrice, fantasmelor şi imaginarului degradat şi care se manifestă cu precădere la nivel grafic şi în ceea ce privesc soluţiile de atragere a atenţiei cititorului. Totuşi, aşa cum şi Cristian Aszalos arată în volumul său de debut, presa scrisă sportivă îşi păstrează încă, spre deosebire de cea televizată, un anumit construct editorial care ne poate face, pe noi, cititorii ei, să vibrăm la metafore, să rezonăm la opinii pertinente şi chiar să decriptăm mari cazuri de corupţie. O parte din cele mai bune condeie din jurnalistica noastră se găsesc acum în presa scrisă sportivă şi tot aici se află şi ultima redută a reporterilor de investigaţie.
îi doresc lui Cristian Aszalos să-şi împlinească visul de a scrie într-o presă sportivă aşa cum şi-o imaginează pentru că – nu-i aşa? – visele îi fac pe copii să crească şi visele colective fac o societate să existe şi să evolueze.

Vasile Sebastian Dâncu